Enter your keyword

Bona sau cresa, ce alegem?

Bona sau cresa, ce alegem?

Bona sau cresa, ce alegem?

Întrebare simplă cu un răspuns particular care poate varia de la caz la caz. Înainte de vârsta de doi anișori în mod cert eu recomand ca părintele să rămână acasă cu copilașul – fiind perioada extrem de importantă pentru formarea atașamentului. Desigur că viața nu este perfectă și prin urmare, părinții nu pot să răspundă întotdeauna la aceste nevoi „ca la carte” și realitatea ne arată că adesea apare în mediul de viață al copilului o altă „persoană de atașament” – un bunic, o bonă, o rudă etc. Consider că este esențial ca „surogatul” pentru părinte să fie o persoană caldă, empatică și care să vorbească pe limba copilului.

Studiile de specialitate ne arată că un pui de om poate dezvolta un atașament sănătos și cu alte persoane, decât părinții, dacă acestea dau dovadă de disponibilitate emoțională și flexibilitate psihologică. Este adevărat că în timp copilașul se va atașa de o astfel de persoană, dar legătura cu părintele nu se pierde, mai ales dacă vorbim despre o familie cu adulți conștienți care cunosc pașii conectării și deconectării față de copil. Adesea în astfel de situații părintele simte o pierdere, copilul simte, de asemenea, o pierdere și cu toții trăiesc prima durere a despărțirii, dar aceasta este parte din procesul relațional caracterizat de conectare-deconectare-reconectare.

Inteligența emoțională și relațională a părintelui este extrem de importantă în această perioadă, deoarece copilașul încă nu are strategiile de gestionare a pierderii șlefuite, motiv pentru care s-ar putea să manifeste un comportament de protest față de părinte – iar aceste manifestări trebuie interpretate cu atenție, fără să ne imaginăm că ne manipulează, șantajează sau profită de noi. Copiii răspund la pierdere în variate moduri prin respingere, prin retragere, prin agățare sau plâns – recomandare mea este ca părintele să valideze emoțiile copilului, să-l curteze și să vadă în spatele acestor comportamente iubirea care vine din partea copilului.

Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă nevoia de interacțiune socială a acestuia crește,iar familiile au de ales din nou între un adult în grija căruia să rămână cel mic sau o alternativă educațională cum este creșa. Eu personal nu sunt adeptul creșelor și nici al grădinițelor cu program prelungit, însă familiile aleg de obicei varianta care li se potrivește cel mai bine. Este adevărat că nici nu consider că unui copil îi este mai bine într-o familie în care părinții îl ignoră emoțional și nu-i respectă drepturile psihologice; în astfel de situații particulare cred că este o salvare creșa sau grădinița pentru copil. Dar dacă ne referim la familiile în care adulții sunt conștienți de nevoile de dezvoltare ale copilului și sunt interesați de arta parentingului atunci un părinte surogat (bunic, bona etc.) ar putea fi o alegere mai bună din perspectiva cultivării atașamentului și a atenției față de starea de bine a copilului.

Gáspár György
Psiholog clinician si psihoterapeut

0 comentarii

Post a Comment

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.