Sfaturi privind achiziltiile bebelusului de la pediatrul american, Dr Turner
1. Primii pași apar, uneori, mai târziu
„Majoritatea părinților se sperie de faptul că bebelușul nu merge încă și are deja 1 an. Fiecare copil se dezvoltă în ritm propriu, iar părinții trebuie să știe că până spre 18 luni nu este motiv de îngrijorare dacă cel mic nu merge, iar mersul târziu nu este o reflecție a inteligenței în nici un fel”.
2. Nu vă așteptați să vorbească imediat ce împlinește 12 luni.
„Nu se întâmplă prea multe lucruri spectaculoase în dezvoltarea vocabularului în primul an de viață”, spune dr. Turner. „Părinții își fac de cele mai multe ori probleme când copiii nu vorbesc în jurul vârstei de 1 an. Grijile sunt nefondate! Dezvoltarea vorbirii la bebeluși începe la două luni, când aceștia începe să vocalizeze. La patru luni râd și puteți înțelege că vă aud. De la șase la nouă luni vor începe să scoată fel și fel de sunete, iar în jurul vârstei de 1 an să articuleze mama și tata. Dar sunt copii care încep să vorbească mult mai târziu, sau pot să rămână mult timp doar la stadiul de ”mama”și ”tata”. Nu e loc de griji decât după vârsta de 2 ani și jumătate”.
3. Nu se joacă încă? Stimulați-l!
„Copilul nu prinde încă bine obiectele în mână? Apucarea obiectelor între degetul mare și degetul arătător este o abilitate care se dezvoltă bine în jurul vârstei de nouă luni”, spune dr. Turner. „Copilul trebuie simulat și invitat la joacă. Îndepărtați obiectele copilului și lăsați-l să se joace pe podea cu jucării și cuburi ușor de prins în mână. Stimulați-l”.
4. Întârzie articularea cuvintelor?
Vorbiți cu ei la fel cum vorbiți cu orice altă persoană.
Este chiar atât de simplu; ar trebui să începeți să vorbiți cu bebelușul încă de la naștere! „În primul an de viață bebelușul este ca un burete – absoarbe tot ce vede și tot ce aude. De aceea, este foarte important să vorbiți cu bebelușul și să-i explicați cu fraze lungi și multe cuvinte fiecare activitate pe care o faceți. Achizițiile bebelușilor sunt importante, însă trebuie să realizăm că trebuie stimulat și ajutat pentru a se dezvolta”.
5. Al doilea copil vorbește mai repede
„Este adevărat că de multe ori se întâmplă ca al doilea copil să vorbească mai repede. Explicația este că în jurul lui se vorbește mult mai mult, fratele cel mare având mereu ceva de spus”.
Cu toate acestea, fiecare bebeluș se dezvoltă în ritmul propriu.Aveti nevoie de relaxare, înțelegere și comunicare bună cu pediatrul.
Sura Totul despre Mame
0 comentarii